Personalităţi locale

Szabó Gyula

S-a născut în localitatea Merești (județul Harghita), părinții lui fiind agricultori, tatăl lui având experiență și ca sculptor de piatră.
Satul său natal, Merești, apare des în lucrările sale, crezul artistic și interesul său au fost dominate de experiențele locului natal și schimbările dinamice ale societății din regiunea Secuiească. Aici a întâlnit-o pe învățătoarea Varga Irma, originară din Rugănești, cu care s-a căsătorit și cine i-a fost delă timp de 49 de ani.
Studiile le-a început în satul natal, iar în anul 1942, la sugestia învățătorului a fost înscris în Liceul ” Orbán Balázs”, din Cristuru Secuiesc. Aici a dat bacalaureatul în anul 1950, după care a urmat studiile superioare la Cluj Napoca. Astfel în anul 1954 obține diploma de profesor de limba și literatura maghiară la Universitatea ”Babeș-Bolyai”.
Între anii 1954 și 1957 a fost redactor la Editura de Stat de Literatură și Arte plastic. În 1957 începe să lucreze la ”Utunk” și ”Helikon”, unde a lucrat până în anul 1992, când s-a pensionat. A fost ales între membrii Asociației Scriitorilor Maghiari. În 1962 primește distincția: Premiul de Stat al Republicii România.
S-a stins din viață în data de 21 decembrie 2004, la Cluj Napoca, dr. Sebestyén Gyula, fost coleg de clasă, și-a luat rămas bun de la el în numele celor din Cristuru Secuiesc, în biserica unitariană din Merești, și se odihnește în cimitirul din satul natal.
Opere/lucrări
Novelele lui apar din anul 1952, an după care publică în continuu, însă primul său success îl obține cu trilogia de ”romane de sat” cu titlul ”Gondos atyaság”. A fost un scriitor productiv, reportajele, eseurile, narațiunile sale le publică în volume, dar între timp mai apar și romane mai mici. Cel mai însemnat și cu volumul cel mai mare este romanul istoric, de patru volume, cu titlul ”A sátán labdái” (Mingile Satanei), care conduce cititorul în trecutul anevoios al Transilvaniei, ca o încercare de a găsii răspunsuri la problemele de schimbare de destin, ale prezentului.
Volumele Mai Însemnate:
(Rudenie grijulie), 1–3. volume, București, 1955–1961;
(Numai atâta bai să e), Bucrești, 1956
(Simfonia locului natal), București, 1961
(Aprilie crescător de iarbă), București, 1961
(În luna iubirii noastre), București, 1967
(Sora mea, Zsuzsika), București, 1968
(Balada lui Laczkó Rózsa), București, 1969
(Barza a poposit pe șură), București, 1974
(Cerneală și lalea), București, 1977
(Mingile Satanei), volumele I–V., București, 1978–2002
(Imagini din încărcătură), Miercurea Ciuc, 2002
(Rute forțate), Sfântu Gheorghe, 2004